Decizie nr. 740 2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006
(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 789 din 23/11/2012)
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 27 iulie 2006, potrivit cărora "Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;
b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;
c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la "libera iniţiativă" şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi reţinută invocarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, acestea neavând incidenţă în cauză. Astfel, în accepţiunea sa constituţională, libertatea economică ţine de esenţa unei economii de piaţă şi presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ, prin care se urmăreşte obţinerea sau împărţirea de beneficii.
Aşa fiind, Curtea apreciază că textul constituţional se referă la libera iniţiativă a persoanelor de a desfăşura activităţi economice care ţin de producerea, distribuţia şi consumul bunurilor şi serviciilor, şi nu la cele invocate de autorul excepţiei, şi anume la "libertatea de opţiune în alegerea unei soluţii avantajoase din punct de vedere patrimonial, care nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora, necesară pentru satisfacerea unor interese legitime".
Autorul excepţiei susţine, de asemenea, că reglementarea criticată instituie, pentru solicitanţii aprobărilor de debranşare, obligaţia de a prezenta acceptul scris al unor locatari/proprietari - vecini de apartament, ceea ce constituie, în opinia acestuia, o încălcare a dreptului de proprietate.
Potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţie "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." De aceea, convieţuirea într-un condominiu implică anumite constrângeri şi limitări, astfel încât să nu fie afectate drepturile recunoscute de lege celorlalţi proprietari ai imobilului.
Totodată, conform art. 14 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, "Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu." Debranşarea unuia sau mai multor consumatori de la serviciul public de alimentare cu energie termică implică o modificare a instalaţiilor de distribuţie a energiei termice aferente încălzirii, ceea ce afectează buna lor funcţionare şi implică "un dezechilibru hidraulic şi termic faţă de sistemul iniţial proiectat şi realizat".
În aceste condiţii, Curtea apreciază că prin reglementarea legală criticată legiuitorul a avut în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea sistemului termic se poate aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate al celorlalţi vecini - proprietari/locatari, respectiv folosinţei în condiţii normale a apartamentului, consecinţă negativă pe care cei potenţial afectaţi şi-o asumă prin exprimarea acordului scris în vederea realizării debranşării.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, excepţie ridicată de Neculai Piticari în Dosarul nr. 21/39/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu